De unde dorința de a deveni independentă?
În noiembrie 2016, mi-am luat din bucătăria companiei la care lucram în Credite, în Anglia, cana mea de cafea, am băgat toate lucrurile mele personale în geanta mare de birou, am salutat toți colegii cu un “Ne vedem mâine dimineață”, iar odată ajunsă acasă, am trimis prin e-mail scrisoarea de demisie. Era ultimul job în recuperare creanțe pe care aveam să-l am.
Oricât de tentant ar fi părut să lucrezi doar până la 5 pm în fiecare zi, să ai weekend liber și să nu porți răspunderile grele ale unei firme pe umeri, am simțit că nu contez ca individ unic într-un sistem predefinit pentru mine, că nu pot lăsa o amprentă pozitivă în lume până nu dau o parte din darurile și cunoștințele mele.
Totul se întoarce la ce te motivează intern, ca om, la valorile tale.
De ce ai ales un proiect în sfera educației și ce moment din experiența ta personală a determinat orientarea în direcția asta?
Educația vine în primul rând din experiența din familie, din aprecierea primită de bunica și mama, de către părinți si copii, deasemenea, oameni care după zeci de ani încă mai sună să le mulțumească pentru formare (amprenta aceea pe termen lung de care vorbeam mai sus).
Pui pasiune în educația copiilor, îi respecți, îi iubești, îi tratezi ca pe Omul de mâine, iar apoi, cand le dai drumul în societate, știi că acești adulți care ți-au fost ție copii au un bagaj sănătos de cunoștințe pe termen lung. Începi „de mic” la propriu, dar lași o urmă mare în viitor, ai un impact pe termen lung.
Momentul de schimbare radicală internă a fost, desigur, cel în care am devenit mama. În clipa în care puiul meu de om a schimbat 5 instituții private între 11 luni și 3 ani de viață (creșa și grădinițe) din motive serioase, am știut că trebuie să fac ceva în direcția asta. Din pacate, nu am avut curajul și pregătirea necesară să deschid un centru educațional de care să beneficieze propriul copil, dar acum, după 7 ani în care am “copt” ideea, am capătat experiența și curajul necesar, sunt pregătită să reintru în educație, câmpul profesional părăsit regretabil în 2002.
De ce Montessori?
Pentru că atunci când stima de sine a fetiței mele a fost erodată de grădinițele private din Sibiu, grădinița Montessori din Anglia în brațele căreia ne-am refugiat a peticit și reparat considerabil traume de lungă durată. Datorită beneficiilor oferite copilului meu, am început să studiez filozofia Montessori în Anglia, iar între mai 2016 și mai 2018 am urmat cursul de educator Montessori grupa 0-7 ani, livrat de Montessori Centre International din Londra, varianta contemporană a acestei filozofii. Fetița mea a învățat limba engleză prin metoda Montessori, a ajuns atât de repede la un nivel fluent de conversație, încât în continuare, în România, se bazează pe informația însușită prin această metodă.
Până acum feedback-ul direct al copiilor care petrec fie o zi, fie o sesiune, fie o săptămână în format Montessori îmi confirmă așteptările: metoda funcționează, copiii, beneficiarii direcți ai programului oferit, doresc să revină, sunt încântați. Deci, clubul va crește exact cum am prevăzut, iar copiii care îi vor trece pragul nu vor învăța doar limba engleză printr-o altă metodă, ci vor câștiga și din punct de vedere al inteligenței emoționale, un aspect foarte neglijat al educației în general.
Cum te-au ajutat cei 25.000 lei câștigați din concursul Vitas?
Pentru orice inițiativă educațională la început de drum, costurile de pornire sunt foarte mari. Investițiile în materialele educaționale Montessori sunt în clipa de față cele mai ardente costuri. Cu $3.000 investiție personală, am achiziționat până acum doar o treime din necesarul de materiale Montessori. Atfel că, banii câștigați m-au ajutat în primul rând să încep activitatea la club cu 5 copii, am reușit să amenajez spațiul, să cumpăr materialele necesare iar acum am ajuns la 10 copii înscriși și mulți părinți interesați de pedagogia Montessori.
Mona Turcitu este câștigătoarea concursului nostru de planuri de afaceri „Declarația de independență” din 2018, având ca premiu suma de 25.000 lei.